Vorbe din trecere...

Tribal Leadership

2010-01-27T10:20:00.011+08:00

TED Video aici: http://www.ted.com/talks/lang/eng/david_logan_on_tribal_leadership.html

Un rezumat bun al cartii: http://www.triballeadership.net/UserFiles/File/ArticleExecutiveExcellence.pdf

Tribal Leadership

by Dave Logan, John King and Halee Fischer-Wright

Every company is a tribe, or a network of tribes—groups of 20 to 150 people in which

everyone knows everyone else, or at least knows of them. It’s a fact of life: birds flock, fish

school, and people “tribe.” Tribes are more powerful than teams, companies, or even superstar

CEOs, and yet their key leverage points have not been mapped—until now.

Great leaders know they can’t instantly change the culture of 100,000 people, or even 50

people, with gimmicks or trendy initiatives. Successful executives focus on developing their

culture one “tribe” at a time. The heart of leadership development is helping leaders to upgrade

the effectiveness of their tribes, taking these groups from “adequate” to “outstanding.”

Tribal Leaders focus on building the tribe—or upgrading the tribal culture. If they

succeed, the tribe recognizes them as the leader, giving them discretionary effort, cult-like

loyalty, and a track record of success. Divisions and companies run by Tribal Leaders set the

standard of performance in their industries, from productivity and profitability, to employee

retention. They are talent magnets, with people so eager to work with the leader that they will

take a pay cut. Their efforts seem effortless, leaving many people puzzled by how they do it.

Now you can better own your role as a tribal leader, and develop other leaders.

Five Stages of Tribal Culture

Tribes come in five flavors, marked by differences in talk and behavior. Tribal Leadership starts with recognizing which stage you have, and doesn’t stop until you reach Stage 5.

Stage 1 runs the show in criminal clusters, like gangs and prisons, where the theme is

“life stinks,” and people act out in despairingly hostile ways. This stage shows up in 2 percent

of corporate tribes, but leaders need to be on guard, as this is the zone of criminal behavior and

workplace violence. The best way for a leader to intervene is to get individual members out of

the group and into another.

Stage 2, the dominant culture in 25 percent of workplace tribes, says, in effect, “my life

stinks,” and the mood is a cluster of apathetic victims. People in this stage are passively

antagonistic, crossing their arms in judgment yet never getting interested enough to spark any

passion. Their laughter is quietly sarcastic, resigned. Tribal leaders intervene in Stage 2 by

finding those individuals who want things to be different, and mentor them—one at a time. Tell

them that you think they have potential. Over time, some will start to talk the Stage 3 language.

At that point, invite them to mentor another member of the tribe.

In Stage 3, the dominant culture in half of U.S. workplace tribes, the theme is “I’m

great” or, more fully, “I’m great, and you’re not.” In this culture, knowledge is power, and so

people hoard it, from client contacts to gossip People at this stage have to win, and winning is

personal. They’ll out-work, think, and maneuver their competitors. The mood that results is a

collection of “lone warriors,” wanting help and support and being disappointed that others don’t

have their ambition or skill. What holds people at Stage 3 is the “hit” they get from winning,

besting others, being the smartest and most successful. Tribal leaders intervene in Stage 3 by

identifying people’s individual values and then seeing which cut across the tribe. Point out the

values that unite people, and then construct initiatives that bring these values to life.

Stage 4 represents 22 percent of tribal cultures, where the theme is “we’re great,” and

another group isn’t. Stage four is the zone of Tribal Leadership where the leader upgrades the

tribe as the tribe embraces the leader. The leader transforms tribes of individuals into Stage 4

groups, and the tribal leaders in these groups focus people on their aspirations, and define

measurable ways to make a worldwide impact. As the tribal attention shifts from “we’re better”

to “we can make a global impact,” their culture shifts to Stage 5.

Stage 5 is the culture of 2 percent of the workforce tribes, where the theme is “life is

great” and focuses on realizing potential by making history. Teams at Stage 5 have produced

miraculous innovations. The team that produced the first Macintosh was Stage 5, and we’ve seen

this mood at Amgen. This stage is pure leadership, vision, and inspiration.

Identify which of these five cultures dominates your tribe, and start bumping your tribe to

the next stage by noticing the social groups that exist in your company. These are your tribes.

Then listen to the way they talk. Is it “life stinks” (Stage 1), “my life stinks” (Stage 2), “I’m

great” (Stage 3), “we’re great” (Stage 4) or “life is great” (Stage 5)? Move your tribes to the

next stage, until reaching Stage 5. These steps will help you move from adequate to outstanding,

and produce tribes that want to change the world.

Dave Logan, John King and Halee Fischer-Wright are coauthors of Tribal Leadership (HarperCollins) and partners of the management consulting firm CultureSync.

Talks Alain de Botton: A kinder, gentler philosophy of success

2009-10-16T10:46:00.007+08:00

TED video aici: http://www.ted.com/talks/lang/eng/alain_de_botton_a_kinder_gentler_philosophy_of_success.html

In aceasta mica prezentare Alain de Botton face un mic rezumat al viziunii sale asupra anxietatii moderne generate de conceptele de succes si esec.

Alain de Botton remarca o asa numita Career Anxiety care deriva din urmatoarii factori:

1. Traim intr-o lume plina de znobi

2. Ni se imprima ca in aceasta lume putem realiza orice ne-am dori

3. Perversitatea conceptului de Egalitate care genereaza invidie

4. Meritocratia - care adauga presiune pe cei care nu reusesc

5. Judecarea batjocaritoare a celorlalti

Cateva note pt fiecare:

1. Alain de Betton considera ca snobismul este generat de judecarea unei persoane doar pe baza unei singure caracteristici. De exemplu pe baza cartii de vizite, a profesiei exercitate.

Snobismul este legat de conceptia materialista pe care ar avea-o oamenii dar care i se pare falsa. Oamenii nu au atata nevoie de obiecte ci de "rewardul emotional" pe care acele obiecte il aduc. O persoana care conduce ultimul racnet de Ferrari releva in principal insecuritatea emotionala in care se afla nu bunastarea financiara (sic!).

2. Al doilea factor de stress este promovarea ideii ca putem face orice, ceea ce creaza asteptari personale nerealiste. Insight-ul este ca de fapt nu poti fi successful intr-un domeniu fara sa esuezi in alt domeniu. In librarii au inceput sa coexiste doua tipuri mari de carti: cele care te invata sa faci orice si cele alocate pt oamenii cu low self-esteem(parere proasta despre sine).

3. Egalitatea. Nu poti invidia Regina Marii Britanii pur si simplu fiindca nu te poti raporta la ea. E o persoana prea ciudata, vine dintr-o lume prea diferita pt a te putea compara cu ea. Necazul este ca cu majoritatea persoanelor din jur si mai ales cu colegii de generatie din liceu comparatia nu este doar posibila ci si foarte probabila asa ca oamenii sunt macinati de invidie.

4. Meritocratia genuina nu exista. Lumea e prea complexa pt a putea judeca complet o persoana excluzand norocul si diversele sanse pe care le-a avut sau nu.

Daca in Evul Mediu un om sarac era vazut ca un "un-fortunate" (fara noroc de la Dumnezeu) astazi el este vazut ca un looser(ratat).

Meritocratia ii ridica pe castigatori in slavi dar ii ingroapa pe cei care rateaza. Efectul este rezultatul a 400 de ani de "evolutie" de la conceptul ca altcineva este principalul responsabil al destinului propriu la conceptia ca omul singur este responsabil pentru destinul sau.

5. Frica de failure nu vine atat din pierderea averii sau statutului cat din frica de judecata celorlalti. Instrumentul numarul unu de tortura a ajuns mass-media care este plina de descrieri picante alte ratarii celorlalti, locul principal de batjocara a celorlalti.

Ce sanse am avea sa scapam de o parte din aceasta presiune sociala:

1. Primul instrument, dezvoltat acum 2000 de ani este Tragedia - arta care este devotata sa urmareasca cum oamenii esueaza (si pe care ii compatimim nu batjocorim - vezi Othelo sau Hamlet).

2. A doua mare metoda ar fi disocierea personala intre valoriile proprii si valorile induse de ceilalti. E inevitabil ca de mic mostenim/asimilam valorile parintilor, mediului, ale marketingului si publicitatii moderne dar la un moment dat este nevoie de a ne retrage si a disocia intre lucrurile pe care ni le dorim din nevoie proprie si intre lucrurile pe care le dorim fiindca toata lumea le doreste si care ne acutizeaza stresul (vezi masini bengoase; case de lux; excursii exotice etc).

The Blue Kite

2008-10-07T23:19:00.004+08:00

A inceput ca un film de propaganda maoista de anii 50...dar treptat realizezi ca este un fir care se tese. O impletitura de oameni simpli, adevarati peste care tavaleste istoria.

La final parca aveam o noua vizune asupra Chinei de azi. O realizare ca suntem incapabili cu ochii occidentali sa intelegem cum istoria s-a impregnat in mintile, obiceiurile si caracterele copiilor celor care au trait experimenele ideologicee comuniste de la mijlocul secolului XX.

Tin sa cred ca Zmeul Albastru a fost personajul principal din film, singurul lucru frumos si luminos care a razbatut din aceasta poezie trista. Poate are multiple semnificatii imaginea lui dar sincer nu cred ca are rost sa cautam explicatii profunde...ramane un sentiment la final ca zmeul acela semnifica ceva aparte, dincolo de mizeria unor oameni care ucid si distrug destine din considerente ideologice.

Pt mine unul, zmeul indeamna la mers pe o pajiste si inaltat...daca se opreste intr-un pom, prefer sa il dau jos, nu sa renunt si sa fac altul asa cum se intampla in film.

So, let's fly our kits!

PS: cred ca e un film care merita sa fie vazut.

Un veac de singuratate...

2008-09-27T22:04:00.002+08:00

E o poveste proiectata in vartejurile unei tiribombe de circ... O rotire obsedanta de vieti si morti intr-un timp cataclismic strivit de singuratate...
Dincolo de pagini este o arta primara de povestitor, o curgere de fluviu care te imbiba cu o lume in care realitatea se impleteste cu supranaturalul.
E o carte de luat pe o insula pustie; de digerat; de recitit dupa ce ultima fraza a fost terminata.

Wuxi si Lac Taihu

2008-08-18T22:19:00.005+08:00

Initial Wuxi s-a numit YouXi, in traducere libera, “este cositor” dar dupa ce zacamantul s-a terminat numele localitatii a fost schimbat in Wuxi (adica nema cositor) :).
Orasul este la 126km de Shanghai si s-ar putea crede ca este unul mic (2,2 milioane doar centrul urban).

Am plecat sa schimbam aerul, dar aerul ne-a cam schimbat pe noi :). Nu am indurat niciodata o asemenea atmosfera umeda si calda ca in excursia asta. Nu era foarte cald, dar aerul era parca dintr-o sauna, o atmosfera aburinda hranita de umezeala lacului Taihu.
Taihu este al treilea lac ca marime din China, si dupa cum ne putem imagina, este mare (la fel ca multe lucruri in China cu exceptia chinezilor :))

Pe langa marime, un alt lucru interesant era apa de culoarea vopselei verzi cauzata de inmultirea excesiva a unei alge (in legatura cu nivelul ridicat al poluarii).
Foarte probabil apa era destul de ne-potabila judecand dupa culoarea de spanac topit dar la un moment am vazut chiar un peste destul de mare sarind din apa (probabil sa ia o gura de aer :)), asadar exista viata in lacul asta care la urma urmei arata destul de bine (cu toate ca nu puteai sa ii vezi celalalt mal la cat de mare era).

Pe langa facut poze (care au iesit destul de incetosate evident), ne-am transportat cu vaporul (la o insula destul de maricica) si ne-am plimbat prin parcurile pline de verdeata si linistite de pe langa lac.
Nu e prima data cand ma minunez de talentul si pasiunea chinezilor de a recrea o lume intr-o gradina sau un parc. Daca la Suzhou am zabovit si admirat gradini cochete, considerate adevarate opere de arta, aici pe malurile Taihu-ului, in parc, creasera o pestera (cu usa de sticla) si o cascada de unde de la o inaltime considerabila se pravalea apa pompata pe ascuns direct din lac. Mie cel putin toate astea imi par “fake” si atat de “made in China” ca nici nu ma mai minunez. Pentru chinezi painea si circul sunt la loc de mare cinste.

Orasul, nu era la fel de fain ca Shanghai, dar ne-a multumit si incarcat cu imagini noi (canale, blocuri, strazi, oameni mai deosebiti). Am inspirat pt o zi imagini non-Shanghai; am mancat niste vinete cu ciuperci exceptionale la un restaurant elegant pe care l-am zarit din autobuz pe drumul de intoarcere de la parc si am ajuns la concluzia ca nu putem manca taiteii si mancarea de tofu pe care am incercat-o la un fel de fast food chinezezc in parc. No way!

Poze aici

My Blueberry Nights (2007)

2008-06-28T16:52:00.004+08:00

Not so much to tell about this movie though... Oare cel mai bun film pt Wong Kar Wai o sa ramana "In the mood for love"?!

Din Blueberry nights am ramas cu gustul placintei peste care se topeste inghetata si cu primele minute ale filmului care promiteau. Nu a fost sa fie din pacata; poate din cauza actorilor care nu au jucat prea bine (ca sa nu zic prost), poate din cauza povestei care parca era un aluat din care se tragea din toate laturile pt a se mari. Muzica superba totusi in anumite momente iar la final pe generic, ca o semnatura, sound track-ul de la In the mood... Maybe the next one...

Nanjing, 1 Mai 2008

2008-06-08T19:49:00.009+08:00

(poze aici) Dupa ce tocmai vizitasem capitala nordica (Bei-jing), de mini-vacanta de 1Mai am purces spre cea sudica (Nan-jing); oras aflat la 300km nord de Shanghai. Am plecat pentru 4 zile nu pentru a bifa vizitarea unui oras turistic foarte important al Chinei (in special din motive istorice) dar pentru a ne bucura de primavara.
In Romania de 1Mai as fi preferat sa merg la tara la Valcea sau undeva la munte intr-o poiana la un gratar de ciuperci :), asa ca am incercat sa ne transformam calatoria asta cat mai mult intr-o reintoarcere la natura, fugind dintr-un Shanghai aflat sub povara unei urbanizari extreme.
Din fericire ce am gasit in Nanjing a fost mult peste asteptarile mele.
Orasul acesta este asezat intr-o locatie mirifica, o combinatie de munte, rau (Yang-tze) si lacuri care l-au transformat intr-un loc ideal de cetate-stat; loc foarte usor de aparat. Orasul a fost incojurat de ziduri foarte inalte si canale de apa si timp de secole a fost un centru comercial si politic.

Ca obiective turistice am bifat doar Zhong Hua Men, poartă principala in partea sudica a orasului de unde se coordona in mod ideal aparara orasului. In rest am stat prin parcuri naturale.
In Rain Flower Terrace am stat ore intregi pe iarba citind iar in Purple Mountain ne-am plimbat o zi intreaga. Sincer, nu ma asteptam sa gasesc un loc atat de pustiu, intr-un oras atat de populat, intr-o China atat de suprapopulata. In aria din jurul Purple Mountain am mers prin padure aproape ore fara sa vedem oameni, cu exceptia unor biciclisti care faceau trasee de mountain bike. Locul mi-a evocat perfect aria din jurul Barcelonei (Collserola) unde la fel erau create niste trasee ideale pentru biking, doar că locul acesta era imens. Mi-ar placea sa am ocazia sa parcurg cateva poteci prin zona cu vreo bicla – ramane de studiat.

Apropos, foarte rar poti sa gasesti in orase lacuri naturale care sa fie accesibile noaptea, fara sa fie in cadrul vreunui parc. In Nanjing am gasit unul langa hotel (probabil ca multe altele) unde oamenii veneau cu masina sau bicla si stateau pe iarba sau inalțau zmeie cu lumini noaptea.

Pe lângă frumusețea geografică a orașului, un alt lucru foarte plăcut a fost un restaurant din apropierea hotelului unde am gasit niste feluri de mancare la care doar gândindu-ma in momentul acesta salivez. In principal o rață preparata intr-un fel cum niciodata nu am mancat (acum ca scriu simt stringenta cautarii prin Shanghai a unui asemenea meniu). Pe langa rață am mai mâncat un peste incredibil; niste pui cu alune, niste prajiturele chinezesti si cateva vegetale pe care nu le-am mai vazut pana acum (ne-am notat pe o lista denumirea in chineza) :). Servirea ireprosabila. Aproape niciodata in Shanghai nu am intalnit personal asa bucuros sa ne serveasca si sa ne ajute. Este posibil ca chinezii din afara Shaghaiului sa fie mult mai “altfel” decat cei din Shanghai, care, mai preocupati de a face bani si a se avea, sunt mult mai individualisti si mai nepasatori (mai ca bucurestenii :P). Ramane de verificat si prin alte locuri…

Hotelul a fost destul de ieftin 13Euro/camera pe noapte si conditiile foarte bune (gen 2 stele in Romania). Singurul defect :) chiar daca pe harta arata sa fie aproape de centru, de fapt era plasat intr-o zona gen IMGB in Bucuresti cu multe hale si uzine la vreo 10-15km de centru. Cu atat mai surprinsi am fost sa gasim acel restaurant superb si ieftin in acea zona si un lac sic si pitoresc in apropiere. Zilnic, ca sa ajungem in centru am luat un autobuz cu care faceam aproape o ora, dar era cu etaj si in general stăteam la cucurigu chiar la locurile din fata. 1RMB biletul – 0.34 RON.

Evident, nu toate lucrurile sunt perfecte in Nanjing, să nu ramaneți cu impresia că ar fi o mică Barcelona estica :). Orasul are o asezare naturala perfecta si locuri frumos prezervate si transformate in scopuri turistice, dar marele defect este ca este populat, mai exact suprapopulat. Nanjingul se confrunta cu aceleasi mari probleme ale orașelor chinezești: mulți oameni, transport urban precar, poluare, mizerie, oameni saraci etc.
Evident, orasul nu e facut pentru gusturile medii ale turistilor occidentali sau chiar romani…Turismul in China este o experiență unică, extrem de pitorească, in care ai nevoie să iți lași o groază de concepții acasă și pur și simplu să deschizi ochii și sa te minunezi…
Poze

Beijing

2008-03-22T14:35:00.009+08:00

Initial am plecat vineri seara. Am ajuns cu 40 min inainte de plecarea trenului dar la Shanghai South Railway Station ni s-a spus zambind ca trenul pleaca din gara de nord. Am alergat ca nebunii si cu metroul am ajuns in gara cu 6 min inainte de plecarea trenului. Ne-am bagat in fata cozilor de chinezi, am alergat pe scari rulante, am sarit garduri de protectie si am ajuns pe peron chiar in minutul cand trenul era programat sa plece. Din pacate trenul era deja in miscare; cele 18 vagoane se pusesera in miscare de cel putin un minut. Ca intr-o prezentare siropoasa despre importanta timpului, am descoperit cat de mult inseamna un minut. Din acel moment m-am decis sa imi pun mereu ceasul cu un minut inainte :). Oare in filme cum reusesc actorii mereu in ultimele secunde sa faca lucruri chiar mai marete decat sa prinda un tren?!
Un canadian, Patrick, care a pierdut si el trenul (se jucase prea mult jocuri video), si-a cumparat un billet la o clasa inferioara de la un chinez pe strada. Am aflat prin sms ca biletul nu fusese fals asa ca s-a putut prezenta la meeting-ul lui bancar :). Tot raul are si o parte buna. Noi ne-am schimbat biletele pt a doua zi si am stat singuri in compartimentul super fain. Am ramas indragostit de caile ferate chinezesti unde conditiile au fost mult peste asteptari. Am avut un somn leganat de 1463km – 11.30 ore.
Beijingul mi s-a parut ospitalier judecand dupa angajata garii care ne-a ajutat sa gasim casa de bilete ducandu-ne prin niste cotloane nepublice ale garii. Gara era mare si veche si mi-a accentuat o caracteristica a Beijingului in comparatie cu Shanghaiul – vechimea. Lucrurile par impregnate de istorie, nu ca Shanghaiul care parca acum a iesit din spumele Yang-tze-ului. In metrou mi-am reamintat garniturile din Barcelona care parca veneau din filmele din anii ’70. Am ramas mirati ca nu era electronic iar controloarele iti rupeau biletele dupa ce iti ziceau Ni Hao inainte de ati zice Xie xie :). Metroul vechi si parca total neadaptat unui oras cu 17 milioane de oameni. De olimpiada autoritatile au promis insa deschiderea a 5 noi magistrale fara de care se pare ca totul se va transforma in haos.
In prima zi am plecat cu autobuzul catre Summer Palace. O gradina imensa unde imparatii din dinastiile Ming si Qing isi petreceau verile. Locul avea “munti”, lacuri, palate, gradini – tot ce este necesar unui spatiu Feng Shui de petrecere a unor momente regale. Priveliste faina, multe obiective de pozat, copacii incepusera sa infloreasca dar parca prea multi turisti, mai ales pt o perioada de extrasezon. Am ramas cu imaginea Beijingului acoperit de smog, lumina polarizata care nu lasa sa se vada bine muntii din jurul orasului. Pacat ca e asa de locuit orasul asta care ar putea fi ca Brasovul, un oras interesant de trait. BTW – aici am vazut cei mai multi chinezi cu casca de biciclisti – semn de civilizatie(?!) dar si de proximitate cu locuri faine de biking.
Ne-am intors cu acelasi autobuz. Am fost norocosi sa avem locuri pe scaune intr-un autobuz in care am descoperit teroarea transportului in comun intr-un oras suprapopulat. Strazile sunt imense in Beijing insa insuficiente mai ales ca orasul nu are infrastructura suspendata pe care o are Shanghaiul.
Arhitectural orasul mi s-a parut mult prea dezvoltat pe orizontala: bulevarde extra largi, cladiri impozante dar mai ales pe latime, piete imense. Orasul miroase a centru politic si istoric dar nu are “tupeul vertical” al Shanghaiului care parca vrea sa arda etapele istorice si sa isi depaseasca fratele mai mare. (Ca anecdota, un coleg mi-a spus ca Beijingul nu are cladiri inalte pt a evita sniperii care ar putea atenta la vietile politicienilor :).
Seara am fost la Beijing Opera intr-un loc unde ni s-a spus ca este cea mai buna opera din Beijing. In interiorul unui hotel am descoperit o mare multime de straini care venisera sa asiste la acest spectacol. Sincer mi s-a parut extrem de boring si infantil asa ca pana la urma am si adormit. O amestecatura de pantonima, costume chinezesti; acrobatii, versuri ciudate care intr-un program de nici o ora erau tintite sa mai ia niste bani de la niste turisti ignoranti si dornici sa mai guste cate ceva din exotismul Chinei. Ma rog, poate nu am eu stomac sa diger asa ceva, dar daca m-as mai duce odata as prefera sa o fac alaturi de niste spectatori chinezi care par pasionati de genul asta de opera. De notat ca spectacolul asta avea subtitrare in chineza si engleza.
A doua zi dis-de-dimineata am plecat spre Marele Zid. Am ales zona cea mai indepartata de Beijing in speranta ca o sa scapam de cat mai multi turisti. Am facut o alegere inspirata. Dupa 3 ore de mers am ajuns intr-o zona pustie a zidului. Toti cei din autocarul cu care am venit au ales sa urce cu telescaunul asa ca am avut o portiune de zid pe care am parcurs-o doar in 3 si ne-am putut bucura de peisajul salbatic si pustiu. Am inceput un traseu de 10 km pe zid precum un traseu de munte. Cat vedeai cu ochii in stanga si dreapta dadeai de zidul care serpuia pe creste. In fata si spate un peisaj semi-desertic, cu pamant rosiatic, vegetatie putina si un cer cu prea multa lumina polarizata din pacate. Lumina asta ca o ceata ne oprea sa vedem prea mult si ma facea sa imi amintesc cu placere de privelistile din Fagaras, unde cerul mult mai clar te lasa sa vezi in departare. Peisajul parea alpin dar am aflat cu suprindere ca altitudinea era sub 500m. Impresia asta o dadea clima arida a locurilor acestora aflate atat de aproape de deserturile Mongoliei.
La capatul traseului am coborat cu tiroliana pe deasupra unui lac scurtand o distanta de 20 min la 20 de secunde. In pachetul turistic cumparat am avut si o masa gratuita la final. Dupa cei 10 km parcusi am avut una dintre cele mai bune mese chinezesti. Mancare de cantina foarte gustoasa.
Drumul de intoarcere a luat-o prin niste sate chinezesti in care ne-am mirat de investitiile facute: drum impecabil asfaltat, loc de exercitii pe marginea raului, iluminare stradala facuta cu celule solare etc. Poate doar niste pregatiri pt olimpiada sau o particica de excedent commercial care se investeste intr-o viata mai buna pt oameni.
In ultima zi am avut parte de cea mai interesanta experienta. O furtuna de nisip :). Am inteles ingrijorarile celor care vor participa la olimpiada. In vantul cu nisip care intuneca atmosfera de nu mai poti vedea soarele e greu sa mai alergi maratonul. Am citit ca la o furtuna intr-un an trecut 50.000 tone de praf au fost aduse peste Beijing (cifrele mari caracterizeaza China nu-i asa?!). Autoritatile lupta chiar si prin generarea de ploi la periferii, dar se pare ca e o lupta inegala. Mongolia inca mai invadeaza China cu toate zidurile pe care si le-au ridicat.
Am vizitat Orasul Interzis in conditii de Storm Dust care parca i-a dat si mai multa culoare locala. Palate multe, curti immense, expozitii cat cuprinde, o gradina frumos amenajata la final si o mare de turisti cu sepcute in general rosii. Doua treimi din complex erau inchise, dar tot parca era prea mult de vizitat. Marea mea dilema a fost oare cum se incalzeau toti oamenii astia in trecut in palatele astea care nu aveau nicio soba. Oare doar se imbracau mai gros?! Oricum – complexul asta turistic - not my type; poate altii au satisfactii si revelatii istorice si personale cand viziteaza imensitati istorice ca acesta, eu unul sunt imun :).
Un complex mult mai intesant a fost Temple of Heaven, un templu mai vechi in care imparatii veneau sa se roage pt recolte mai bogate si pt ploi. Un fel de “papurude” romanesti care releva o caracteristica interesanta a religiositatii chinezesti care a fost si a ramas foarte natural orientata. Chiar si dupa patrunderea Budismului si raspandirea Taoismului, credintele si traditiile antice au ramas puternice. Mi-au placut parcurile din jur, chinezii care venisera sa cante si sa danseze, atmosfera pasnica.
Am plecat seara iar in compartiment ne-am imprietenit cu Nick, un chinez stabilit in Osaka in Japaonia unde ne-a recomdat sa venim in vizita.
Shanghaiul la intoarcere mi-a parut mult mai cald, solar, prietenos, modern, mai nepoluat – un oras cu mai putine de vizitat dar mai placut de trait.

Poze aici.

Suzhou - oras al gradinilor

2008-03-09T16:45:00.007+08:00

Suzhou este un oras la cam 100 km departare de Shanghai. O fosta capitala a Chinei pe cand Marele Canal unea nordul cu sudul. Loc de retragere a administratorilor imperiali si de investire a averilor in realizarea unor gradini somptuase. Capitala a industriei matasii pe vremea cand matasea era un produs strategic, ravnit de toate doamnele din Evul Mediu.

Astazi... e greu de zis... pentru mintea occidentala probabil e un izvor de contradictii. Poti observa mizeria sarmanilor care isi duc viata pe marginea canalelor precum acum 2000 de ani cand acestea erau arterele de mare viteza care uneau colturile imperiului si goana urbanistica de a construi infrastructura moderna (autostrazi, strazi suspendate, poduri, parcuri).
Ai de vazut insa si gradini sculptate de Rabdare; muzee la tot pasul; pagode budiste si canale care iriga orasul. Link wiki.

Planul nostru a vizat in cele 2 zile cat am stai in Suzhou: 2 gradini, un templu, cateva muzee, plimbari cu barca si gastronomia locala.
Din cele 2 gradini: Lingerin Garden si Humble Administrator Garden am ramas atasat de prima, care era mai mica; mai putin vizitata, mai putin celebra si, sincer, cu mult mai mult gust.
Acum... cam toate gradinile vizitate prin China au colcait de turisti asa cum se intampla cu mai toate obiectivele turistice de prin lume. Poate pentru unele lucruri aglomeratia este buna insa pentru o gradina numarul mare de turisti cam strica tot farmecul. Lingering Garden insa este un loc bun unde sa tragi o gura de soare si lumina, sa te minunezi de curti alambicate, de porti sculptate si arhitecturi florale. Noi am vizitat-o intr-o perioada cand de-abia infloreau prunii, mai incolo in primavara probabil arata superb.
Humble Administrator este insa o gradina mult mai mare, parca facuta sa te minunezi de toate natiile de oameni care ajung acolo cu autocarele.
Beisi Pagoda ne-a oferit o priveliste interesanta peste orasul vechi invelit de casute albe ordonate ca pe o tabla de sah. Calugarii tineri erau extrem de afabili si cichoteau pe la colturi minunandu-se de barba mea :). In spatele templului - un lac ca in povestile chinezesti in care inotau broaste testoase.

A doua zi am luat o lectie de istorie in Muzeul Matasii unde, dupa artefacte, o livada de duzi, o ferma de mestesugari si o sala de razboaie de tesut am dat si de un magazin imens de comercializare produse 100% silk :).
Intre Pagoda si Humble Garden am descoperit o minunatie de muzeu. E vorba de Suzhou Arts and Crafts Museum unde am descoperit opere miniaturale de o foarte mare valoare artistica. Fildesi sculptati de-a lungul a 3 ani de zile cu sute de figurine si ornamente; sculpturi aproape reale in lemn de santal si trandafir; evantaie cochete etc. Atmosfera a fost perfecta. Probabil era un muzeu necunoscut fiindca in aproape cele 1-2 ore cat ne-am plimbat prin el nu am vazut decat vreo doi alti turisti. Intre pavilioane am fost intampinati de gradini perfecte de stat la soare si savurat linistea unui spatiu nebantuit de turisti si scufundat in tacere.

Cu gastronomia nu am nimerit-o foarte bine fiindca nu am dat de restaurante care sa aibe meniu in engleza sau macar poze :) Ne-am intors duminica cu un tren de mare viteza care a facut doar 30 de minute pana in Shanghai si care ne-a costat doar 2.5 euro.

Poze aici.

2007-07-28T15:07:00.000+08:00

The Corporation
Primul film de acest gen care mi-a deschis ochii acum 2 ani. Destul de mirat ca nu imi mai aduceam minte multe scene. Inca il consider o piatra de temelie pt gen. Foarte bine facut dar destul de lung – peste 2 ore.
Inca se castiga mici batalii pe ici pe colo insa perspectiva e tot destul de sumbra. Inca votam in fiecare zi cand cumparam de la Carrefour, Nike sau apa imbuteliata de le Nestle.
Ca si in Argentina in 2002, in Bolivia au rasturnat guvernul pt a-si prelua dreptul la Apa – comercializat de Bechtel si sustinut de Banca Mondiala. Bechtel care a facut atat de mult rau in lume si care in Romania a fost adus sa ne construiasca autostrada. Ce ignoranta la noi!!!

2007-07-28T15:06:00.000+08:00

Why we fight - 2005
http://en.wikipedia.org/wiki/Why_We_Fight_(2005_film)
The Hypocrisy of Space Program – militarization of the space
http://www.arsenalofhypocrisy.com/
"It’s the function of the CIA and other intelligent agencies under orders from the bankers (Federal Reserve) to keep the world unstable, to propagandize and deceive the people. To instill fear and teach hatred of other peoples around the world, so that the American people will let the military/industrial/intelligence/media construct spend massive amounts of money for wars of conquest on militarily weak, energy rich nations. "
Randy Atkins, Film Maker

Filmele astea m-au facut sa realizez ca lucrez intr-o “propaganda machine”. Multa lume isi pune intrebarea: De ce se fac in marea majoritate doar jocuri video cu lupte, arme, teroristi etc. Pt ca in momentul actual cea mai puternica industrie din America este cea militara. Milioane de americani lucreaza in aceasta industrie. Exporta bumbac, cereale, metale (resurse) si importa ciorapi, HDTV-uri (vezi documentariul despre Wal Mart). In general se comporta ca o tara subdezvoltata care exporta resurse. Ceea ce insa le aduce bani este ind. militara – care exporta gloante, arme, elicoptere dar in general exporta razboi, teroare. Din asta fac americanii bani. Iar congresmenii sunt fie mituiti fie sunt constienti de milioanele de votanti care lucreaza in industrie asa ca Amaranth sustin puternic. Problema vine acum cand America incearca sa puna monopol pe spatiu iritandu-i pe rusii si chinezii. Planurile americanilor cu preemptive strikes – de pe spatii spatiale sunt exact ce reproducem noi in noul joc Ubisoft. Incet-incet creem - cream normalitatea anormalitatii.

Is it good Wal Mart for America?
Despre pierderea de slujbe in favoarea chinezilor care fac dumping prin resursa umana low cost. Despre interesele Wal Mart de a proteja China…despre power shifting. Puterea se muta la retailer dinspre productie.

2007-07-28T15:03:00.000+08:00

The Dignity of the Nobodies – Argentina
Descrie criza economica prin care a trecut Argentina si revoltele populare din Dec 2001.
Socat de cate mizerie si diperare intr-o tara atat de bogata. Si totusi oamenii par sa fie mult mai aproape de comunitate. Familii de 7 copii cu tata in puscarie. Vecini care au grija de copiii satului, imagine care mi-a adus aminte de matusile mele care dadeau de mancare la toti copiii de la tara de la mine.
Muncitori care ocupa fabrici falimentare si le pun pe picioare. Lupta cu politia pt a nu fi evacuati.
Antreprenori care au luat credit pt un tractor si s-au trezit jefuiti de bancile care acum le vand proprietatile pe nimic. Sud americanii astia il au pe Che Guevara in sange.

Supermarket Secrets
Studii de caz pt supermarketurile din Anglia. Despre puterea lor de a cere perfectiunea merelor. De putreziciunea formelor promovate ipocrit pt binele consumatorului. Probabil englezii isi merita supermarketurile care preiau alimentele produse in Anglia, le trimit la ambalat in Polonia si apoi le aduc inapoi (un caz extrem prezentat). Despre puii uriasi comercializati si care au peste 17% grasime (carne care teoretic ar tb sa fie slaba); despre animalele care nu se pot tine pe picioare fiindca au fost ingrasate artificial; despre mere si cartofi perfect bune care sunt aruncate fiindca nu respecta forma ceruta. Nebunie!

We Feed The World vs. Sicko

2007-06-30T20:45:00.000+08:00

Astazi am vazut doua documentare Sicko - ultimul film al lui Michael Moore si "We feed the world" al unui regizor Austriac, filmat inclusiv in Romania.

Sincer m-a impresionat mai mult cel al austriacului care parca este realizat din secvente mute de "non comment" ca la Euronews.

Amandoua trateaza doua boli ale sistemelor moderne - sistemul aberant de sanatate din America (care ne paste si pe noi in Romania) si modul in care se produce mancarea in lumea de azi - o industrie care ar putea hrani 12 mld dar un copil moare de foame la 5 secunde iar Europenii mananc mizerii cand si-ar putea permite sa manance sanatos si curat.

Cateva scene din We feed the world sunt absolut iconice - transarea automatizata a puilor intr-un abator de pasari dar mai ales iesirea puilor din gaoace si curgerea lor pe o banda precum niste tigarate. Scena asta o sa imi ramana mult timp in minte...

O mica descriere:

The case against globalisation continues in this lucid, articulate exposé of modern Western food production. Travelling from Romania to Brazil, France and Africa, We Feed the World reveals how agro-industry’s insatiable hunger for yield is creating poor quality food and mind-boggling wastage, while also destroying the environment. See Brazilian rainforests cleared to grow soybeans in unsuitable soil, balk as enough bread to supply a small city is discarded in massive heaps in Vienna and wonder why two hundred million people in India, supplier of 80 percent of Switzerland’s wheat, suffer from malnutrition. The film closes with a candid interview with Nestlé CEO Peter Brabeck, who coolly suggests that NGO’s are ‘extreme’ for suggesting that access to clean water is a human right. Why not water as a commodity? “In the wake of… international movements such as Slow Food, the absurdities of a globalised food industry are subject to mounting scrutiny and disdain. These excesses are illustrated with jaw-dropping efficacy in this timely documentary.” — Sean Farnel, Toronto International Film Festival
If you eat food, you need to see this film.

Daca vreti sa il vedeti - eu aici l-am gasit. Aveti nevoie de un program de torrenti, eu folosesc Bit Torrent. http://www.mybittorrent.com/info/121934/
subtitle aici: http://www.fulldls.com/downloading_movies_77894#subtitles

Gigantismul Chinei

2007-04-01T21:46:00.000+08:00

Ati auzit de boala aceea tiroidiana numita gigantism? - ei bine, pe zi ce trece, China mi se releva ca un organism bolnav de gigantism. Ce te ridica, aia cam te omoara. China e un urias care de mii de ani a suferit de nenorocirea dimensiunii - populatie, teritoriu, imparati, orase, fluvii, distante - totul aici este la o scara care initial impresioneza dar mai apoi descurajeaza.

Shanghaiul dupa mine este un oras monstruos. Un oras handicapt de dimensiune, nascut dintr-un orgoliu demn de dinastiile Han, Ming, Qin...
Va puteti inchipui un oras pe o suprafata de 2-3 ori cat Bucurestiul si cu aproape 20mil de locuitori?! Am cautat pe wikipedia si actualmente este cel mai populat oras al lumii.
Din punct de vedere social, pt mine e o aberatie - toate sistemele sufera de suprapopulare. Sistemul de purificare a apei este la pamant, traficul este infernal, spitalele de cel putin 10 ori subdimensionate, parcuri minuscule si mai putine decat in Bucuresti dar la o populatie de 10 ori mai mare.
Din cauza dimensiunii; esti prins ca intr-o cusca. Daca din Bucuresti inca mai speri ca poti sa evadezi intr-un weekend sa vezi o iarba si un copac fara sa ai 10 oameni straini in jur, aici este aproape imposibil - aria metropolitana a Shanghaiului, de 6340kmp iti cam reteaza speranta ca poti sa iesi in timp util. Ca sa vezi un munte, dupa standarde chinezesti - aproape - la numai 600km departare. Ca sa vizitezi Beijingul - 1067km in linie dreapta (cam de la Bucuresti la Paris). Pana in Tibet - vreo 3000km mai mult decat de la Moscova la Londra care sunt separate doar de 2500km.

Istoria - Un alt handicap al Chinei. 5000 de ani in spate sunt mult prea mult pt carca unei persoane. Cand sa mai ai timp sa cunosti istoria unei alte tari, sa zicem Romania daca istoria proprie are atat de multi oameni mari, fapte marete, realizari epocale etc?!

Limba este infernala pt ei insisi - daca acum cateva mii de ani a fost o inventie incredibila acum inventia asta ii distruge. Profesoara de chineza ne-a povestit de noptile in care a stat sa scrie aceleasi caractere pana la 12 noaptea ca sa le invete. La ei fiecare cuvant are un caracter diferit - deci saracii copii sunt nevoit sa invete cate 5000 de caractere pe care binenteles ca le uita aproape imediat. Daca in occident in clasa intai se inveta tot alfabetul, aici le trebuie 3 ani ca sa invete "alfabetul" chinezesc simplificat - ca cel original, plin de farmec si legende a fost aproape uitat.

Populatie prea multa - 1.3mld(locul intai). Initial comunistii au incurajat natalitatea pregatindu-se de razboaie, apoi au realizat ca populatia prea numeroasa este un pericol prea mare si au limitat - fiecare familie un singur copil. Datorita patriarhismului tribal in care majoritatea chineziilor inca mai traiesc, mortalitatea infantila la fetite este cu 30% mai mare decat la baieti:
male: 20.6 deaths/1,000 live births
female: 25.94 deaths/1,000 live births
In America ea este cu 20% mai mica.
male: 7.09 deaths/1,000 live births
female: 5.74 deaths/1,000 live births
De aici rezulta o imagine destul de sumbra - mortalitatea infantila la fetite este cu 50% mai mare in China decat in America.
Asadar, comunistii s-au ferit de o pacoste si au dat de alta - populatia Chinei se masculineaza rapid - inventatorii filozofiei Yin&Yang se trezesc intr-un profund dezechilibru de gen. Multi oameni pe aici se asteapta la echilibrarea naturala - razboiul. Sute de mii de barbati frustrati de middle age invadand restul lumii nu este o imagine prea placuta.

Putere. Am lasat la final poate cea mai mare aberatie curenta a Chinei: Partidul. Daca privesti China de azi, nimic nu iti evoca comunismul...totul este un capitalism salbatic, mascat, corupt care imbogateste 1% din nomenclatura si saraceste 99% din populatie. Probabil Suedia este de sute de ori mai "comunista" decat China.
Pt China nu este ceva neobisnuit. Intotdeauna a fost asa. Chinezii, incredibil daca nu stiati, sunt oamenii care respecta cel mai putin legea, 5000 de ani intotdeauna legea a fost arbitrara, intodeauna imparatul si functionarii lui au decis totul. Asa este si acum. Drepturile omului sunt o gluma proasta - Partidului putin ii pasa - poti sa mori in grava foamei pe strada sau in inchisoare - nu o sa te auda nimeni, nimanui nu o sa ii pese. Partidul insusi nu respecta legea, el doar face legea, in fiecare clipa.
Monstruozitatea regimului sta in puterea imensa pe care o poate o exercita, in faptul ca nu exista nimic care sa o contrabalanseze. In lumea democratica exista mecanisme de control prin care o putere o supravegheaza pe cealalta. Precum intr-o familie, pentru armonie, barbatul si femeia au nevoie de putere in cuplu cat mai egala. Aici singurul care dicteaza este partidul care are grija ca nimic sa nu i se impotriveasca - media e obedienta, religia distrusa si controlata, internetul in spatele unui mare firewall informational.

China este dupa parerea mea o cauza pierduta - orgoliu nemasurat, un urias pe picioare de lut. Poate ca nicaieri oamenii traiesc aici in teroarea nesigurantei - somaj, sanatate, invatamant, libertate - oricand esti la discretia unor puteri pe care nu le poti controla sub nici o forma. Singurul lucru cu care chinezii de rand se ocupa in China este supravietuirea.

Cladirile inalte din Shanghai

2007-02-19T21:17:00.000+08:00

Cinci zile lungi vacanta de Spring Festival, asa ca ieri si azi ne-am plimbat prin Shanghai si am facut poze. La finalul zilei pot sa zic ca am ramas cu gatul un pic intepenit de cat m-am uitat in sus. :)
Cand ma gandesc la un articol citit de curand - despre cea mai inalta cladire care se construieste in Romania in Pta Victoriei - ma amuz copios in sinea mea. Reporterita descria cu groaza la ce inaltimi lucreaza muncitorii si cum a fost nevoita sa coboare pe scari de la ultimul etaj.
Aici un bloc mediu de locuinte e mult mai inalt decat cladirea care se construieste in Bucuresti langa Muzeul Antipa.

Despre cele mai inalte cladiri prefer sa las imaginile sa vorbeasca - eu unul m-am chinuit grozav sa incerc sa prind varful cladirilor in cadru. Link aici.

Oriental Pearl Tower
Actualmente pe locul intai este turnul de televiziune - o constructie impunatoare insa austera si cu un design destul de vechi. Culoarea roz aleasa pt anumite etaje mi se pare o solutie destul de stupida, dar important probabil a fost sa atraga si sa iasa in evidenta. A fost terminat in 1995.

Jin Mao Tower - de la distanta mica nu poti sa ii prinzi varful in cadru aparatului foto. Are 88 de etaje - un numar foarte norocos pentru chinezi. Urcatul pana la centrul de observare costa 7Euro, eu nu am considerat ca merita. Cladirea pare blindata, este infasurata cu bare subtiri de metal. Are un aspect SciFi de nuvele din anii 80. Este intradevar big. Este cea mai inalta cladire din China (exceptand turnul televiziunii), 421m, dar langa ea tocmai se construiesc 2 turnuri gemene care il vor detrona. Este pe locul 5 in lume, dar este destul de veche - terminata in 1988. Dupa o intamplare din 2001 cand un chinez a escaladat-o din impuls - acum la baza ei este un mesaj: No Climbing :D.

Shanghai World Financial Center care se pare ca se va termina la anul, are un design mult mai fain decat JinMao - mai futurist, mai cubic. Se munceste de zor la turnuri dar deocamdata doar unul este ridicat (la o inaltime considerabila).

Artificii

2007-02-19T07:22:00.000+08:00

A doua noapte de artificii...

Ieri noapte am trecut in noul an chinezesc. Eram in vizita pe la niste prieteni sarbi...la ora 12 nu mai reuseam sa ne intelegem...am iesit pe balcon si am fost infiorat de zgomot si lumina. Toata seara pocnitorile bubuisera iar cerul a fost luminat dar la ora aceea parca orasul luasese foc.Privem hipnotizat si nemiscat zgomotul si flacarile de la o distanta relativ mica...imi era teama pana si mie pe balcon, ma gandeam ca dragonii sunt speriati ca de moarte. Chinezii au inventat artificiile sperand sa sperie demonii la intrarea in noul an. Cu siguranta in noptile Festivalului de Primavara dragonii dau din colt in colt sperand sa gaseasca un loc linistit unde sa se ascunda. La Shanghai probabil se petrece cea mai nebuna sarbatoare cu artificii. Un oras de peste 17 mil de oameni isi alunga demonii. Sarbatorile tin 15 zile...acum suntem in cea de a doua si bubuiturile au tinut aproape continuu...chinezii fac cu schimbul la aparate :)

In rest...totusi, destul de multa liniste pentru un Revelion...Cu toate ca zgomotul si lumina nu se pot compara cu nimic vazut pana acum, totusi, exista o tacere muta. In Romania de Revelion oamenii canta, striga, asculta muzica tare, danseaza si se distreaza...Aici toate acestea lipsesc...e o traditie rece, chirurgicala de omorare a balaurilor. :)

PS: au trecut 5 zile si nu s-au schimbat lucrurile - ne culcam bombardati si ne trezim din cauza exploziilor...nu imi doresc decat sa inceteze odata :)

Life like a game

2007-02-19T07:00:00.001+08:00

Testarea este poate locul unde am avut ocazia sa invat cel mai mult despre oameni. Mediul e prielnic fiindca jobul este soft, munca de zi cu zi este usoara; stresul in general lipseste; salariile sunt peste medie daca te descurci bine; oamenii sunt tineri si open- minded; comunicarea e directa si foarte facila; fun cat cuprinde. Pt mine pur si simplu este un laborator pt suflet si minte. Oamenii nu se considera genii (ca doar sunt testeri – social meaning – munca de jos); majoritatea nu se gandesc ca o sa ramana mult – deci sunt liberi (totusi mai nimeni nu pleaca fiindca le place atmosfera); toti sunt prieteni deoarece competitia este limitata si descurajata in favoarea team workului.Intr-un mediu ca asta ai cele mai mari sanse sa te dezvolti fiindca e un mediu lipsit de frici, griji majore sau limitari (testarea e de asemeni o profesie foarte noua – iar procedurile rigide, globale, slava Domnului, inca nu s-au inventat). Munca se face in general urmand experienta leadului si a celorlati testari mai experimentati.

Eu, ca aproape toti ceilalti am ajuns din intamplare (dat afara de la un job nepotrivit). Ma gandeam ca o sa fie un job intermediar unde sa am ocazia de a castiga pe termen scurt mai mult decat puteam sa o fac oriunde altdundeva cu experienta (zero) si cunostintele mele. Incet, incet a inceput sa imi placa. Era provocator si de fapt era un joc pe care incepeam sa il joc. Jocul de-a testerul. (Probabil nu realizam cat de mult inca ne cautam jucariile. Suntem prea speriati de grijile adulte ca sa mai realizam ca de fapt viata este doar un joc. Unii o joaca adversarial, altii cooperative; unii abandoneaza usor, altii insista in dead-enduri; unii vor statistici impunatoare la finalul nivelului (case, masini, femei), altii vor doar fun si distractie. Singura diferenta este ca in viata reala nu ai SAVE :).So, pe zi ce trecea invatam lucruri noi, capatam libertate (inclusiv financiara), deschideam ochii sa ma pot minuna de cat de bine e. Imi faceam “munca” temeinic, ca o tema la matematica. In fata mea am avut leaderi incantatori si in cateva saptamani stiam ce voiam. Intr-un an cel mai bun tester si in doi cel mai bun lead tester. Restul a fost doar un joc – cel mai interesant, distractiv si satisfacator joc pe care l-am jucat vreodata.

Acum stau in Shanghai uitandu-ma la zgarie nori. Scriu la fereasta apartamentului chic inchiriat de firma pentru mine si Iulia. Am fost identificat ca “top expert” in aria mea si simt ca de fapt nici nu realizeaza cei de aici cat de bun sunt de fapt :).

25 Ianuarie 2007
Shanghai, China